Pe scurt
Neglijarea emoțională se referă la lipsa repetată a unui răspuns empatic la nevoile emoționale ale copilului. La maturitate, poate fi asociată cu dificultăți în gestionarea emoțiilor, încredere în sine, relații și cererea de sprijin. Înțelegerea acestor experiențe poate fi un pas spre mai multă autocunoaștere și sprijin emoțional.
Când vorbim despre experiențe dificile din copilărie, ne gândim de cele mai multe ori la lucrurile care s-au întâmplat: conflicte, abuz, pierderi sau alte evenimente pe care le putem identifica și povesti.
Neglijarea emoțională este mai greu de observat tocmai pentru că, de multe ori, vorbește despre ceea ce nu s-a întâmplat.
Despre momentele în care emoțiile copilului nu au fost observate sau luate în serios. Despre lipsa unui răspuns empatic atunci când îi era greu. Despre situațiile repetate în care copilul a rămas singur cu ceea ce simțea, chiar dacă, din multe alte puncte de vedere, era îngrijit.
În literatura de specialitate, neglijarea este descrisă ca lipsa repetată a răspunsului la nevoile copilului, iar neglijarea emoțională se referă în special la absența validării, a disponibilității afective și a unui răspuns potrivit la distresul lui (Cicchetti & Toth, 2005; Hildyard & Wolfe, 2002).
Asta nu înseamnă că orice moment în care un părinte nu a reușit să fie disponibil emoțional reprezintă neglijare. Niciun părinte nu poate fi atent, calm și conectat în permanență.
Contează mai degrabă ceea ce se repetă și devine parte din experiența relațională a copilului.
Când emoțiile nu au fost primite și înțelese
Un copil nu știe de la început ce să facă cu frica, furia, tristețea sau rușinea. Învață treptat, în relația cu oamenii care au grijă de el.
Atunci când adultul observă emoția, o poate numi, o tolerează și rămâne alături de copil, acesta trăiește experiența co-reglării. Cu timpul, aceste experiențe contribuie la dezvoltarea propriei capacități de reglare emoțională (Cicchetti & Toth, 2005).
Dar lucrurile pot arăta și altfel.
„Nu ai de ce să plângi.”
„Nu s-a întâmplat nimic.”
„Ești prea sensibil.”
Sau poate că nu se spune nimic. Copilul este lăsat să se liniștească singur de fiecare dată, se schimbă subiectul atunci când îi este greu sau învață că anumite emoții îi incomodează pe ceilalți.
Mesajul care rămâne nu este neapărat unul formulat în cuvinte. Poate deveni ceva de felul:
„Ce simt este prea mult.”
„Ar trebui să mă descurc singur.”
„Mai bine nu am nevoie de nimeni.”
„Dacă vreau să fiu aproape de cineva, trebuie să mă adaptez eu.”
Nu pentru că cineva i-a spus neapărat aceste lucruri direct, ci pentru că relațiile timpurii ne învață, treptat, la ce ne putem aștepta de la ceilalți și ce putem face cu propriile nevoi.
Cum se poate manifesta neglijarea emoțională la maturitate?
Experiențele de neglijare emoțională nu arată la fel la toată lumea.
Pentru unii adulți, poate fi dificil să identifice ce simt sau de ce au nevoie. Pentru alții, apare tendința de a minimaliza propriul disconfort: „nu e atât de grav”, „alții au trecut prin lucruri mai grele”, „ar trebui să pot să gestionez singur”.
Uneori, dificultatea se vede mai ales în relații. Poate fi greu să ceri sprijin. Sau, dimpotrivă, devine foarte important să primești reasigurarea constantă că celălalt este încă acolo.
Cercetările sugerează că experiențele de neglijare și maltratare emoțională din copilărie sunt asociate ulterior cu dificultăți de reglare emoțională și cu modul în care persoana își trăiește relațiile apropiate (Fávero et al., 2021; Fernando et al., 2024).
Experiențele din copilărie ne influențează, dar nu ne definesc
A înțelege impactul experiențelor timpurii nu înseamnă să căutăm un vinovat și nici să reducem întreaga noastră poveste la ceea ce nu am primit în copilărie.
Părinții vin, la rândul lor, cu propria istorie, cu propriile limite și cu ceea ce au învățat despre emoții și relații.
În același timp, putem recunoaște că anumite lucruri ne-au lipsit fără să negăm ceea ce a fost bun. Cele două pot exista împreună.
Poți să fi fost iubit și, în același timp, să nu te fi simțit întotdeauna înțeles emoțional.
Poți să fii recunoscător pentru ceea ce ai primit și să fii curios în legătură cu ceea ce nu ai primit suficient.
Pentru mine, una dintre părțile importante ale procesului terapeutic este tocmai această curiozitate: ce am învățat despre mine și despre relații din ceea ce am trăit și ce pot construi diferit acum?
Pentru că ceea ce ai trăit este un capitol din viața ta, nu întreaga ta poveste.
Bibliografie
Cicchetti, D., & Toth, S. L. (2005). Child maltreatment. Annual Review of Clinical Psychology, 1, 409–438.
https://doi.org/10.1146/annurev.clinpsy.1.102803.144029
Fávero, M., Lemos, L., Moreira, D., Ribeiro, F. N., & Sousa-Gomes, V. (2021). Romantic attachment and difficulties in emotion regulation on dyadic adjustment: A comprehensive literature review. Frontiers in Psychology, 12, 723823.
https://doi.org/10.3389/fpsyg.2021.723823
Fernando, S. K., Quinlan, E., & Paparo, J. (2024). Childhood emotional maltreatment and romantic relationship satisfaction: The mediating role of early maladaptive schemas. Clinical Psychologist, 28(3), 317–330.
https://doi.org/10.1080/13284207.2024.2415953
Hildyard, K. L., & Wolfe, D. A. (2002). Child neglect: Developmental issues and outcomes. Child Abuse & Neglect, 26(6–7), 679–695.
https://doi.org/10.1016/S0145-2134(02)00341-1